În perioada 23.10 – 05.11.2018, poliţiştii Serviciului de Ordine Publică – Biroul de Combatere a Delictelor Silvice, împreună cu reprezentanţi ai Gărzii Forestiere Braşov şi sprijiniţi de angajaţi ai Ocolului Silvic Gurghiu, au efectuat o acțiune privind legalitatea provenienţei, depozitării şi comercializării materialelor lemnoase.

Cu acest prilej, la întreprindere individuală din localitatea Ibăneşti s-a constatat că aceasta nu deţine în depozit cantitatea de 15,17 metri cubi lemn de lucru şi cherestea răşinoasă, rezultată ca diferenţă între stocurile faptice şi scriptice. De asemenea, în depozitul societăţii a fost identificată cantitatea de 15,64 metri cubi cherestea răşinoasă, pentru care nu a putut fi prezentată documentaţia de provenienţă. 

În urma celor constatate, întreprinderea individuală a fost sancţionată contravenţional, în conformitate cu prevederile Legii nr. 171/2010, cantitatea de 15,17 metri cubi lemn de lucru şi cherestea răşinoasă, în valoare de 8.428 lei, a fost confiscată valoric, în baza aceleaşi legi, iar cantitatea de 15,64 metri cubi cherestea răşinoasă, în valoare de 9.388 de lei, a fost confiscată şi predată în custodia Ocolului Silvic Gurghiu

Articolul precedentDrapelul Național, arborat pe turnul Palatului Administrativ
Articolul următorSIGHIȘOARA: Mandat de executare