Duminică, 11 noiembrie, va avea loc ceremonia de arborare a drapelului național pe turnul Palatului Administrativ. Ceremonia va începe la ora 9.30, la Catedrala Ortodoxă din Tîrgu Mureș, cu Sfânta Liturghie, urmând ca, de la ora 11.30, drapelul să fie sfințit în fața Catedralei.

Va avea loc și o slujbă comemorativă în memoria eroilor căzuți în teatrele de operații, ținând cont de faptul că, în fiecare an, la 11 noiembrie se marchează Ziua veteranilor din teatrele de operații.

Ulterior, drapelul va fi purtat de personal al Ministerului Apărării Naționale și al Ministerului de Interne către Palatul Administrativ, unde va fi ridicat pe turnul mare, cu ajutorul Serviciului Public Județean Salvamont Salvaspeo Mureș.

”Anul acesta se împlinesc 100 de ani de la Marea Unire, iar în județul Mureș sunt organizate mai multe activități, ceremonii, care să marcheze această mare sărbătoare. Având în vedere că majoritatea instituțiilor din județ și reprezentanții societății civile organizează manifestări importante, am avut în vedere ca, în semn de omagiu pentru înaintașii noștri, să organizăm activități deosebite. Printre aceste activități, se află și aceea a înălțării drapelului național pe clădirea Instituției Prefectului, mai repede ca în alți ani. Vom organiza această activitate duminică, de la ora 11.30, cu un ceremonial care va începe la Catedrala Mare, unde va fi sfințit drapelul, după care va fi purtat de militari până în fața Instituției Prefectului, unde vom organiza înălțarea acestuia pe clădirea simbolică a Municipiului Tîrgu Mureș și, pe această cale, îi invit și pe locuitorii județului Mureș să fie alături de noi la această ceremonie” a declarat prefectul judeţului Mureş, Mircea Dușa.

 

 

 

Articolul precedentTRAGEDIE: Colegiul Național “Unirea”, in doliu
Articolul următorDelicte silvice la Ibănești