Generații legendare în duel, la Sports Festival 2023! Galatasaray Legends vin la Cluj pentru o înfruntare cu cei mai buni jucători de fotbal ai Naționalei României (1995-2023). Meciul demonstrativ se va juca vineri, 2 iunie, pe Cluj Arena, în ce-a de-a doua zi a celui mai mare festival dedicat sportului din România.

Gheorghe Hagi și Gheorghe Popescu, marii fotbaliști care au scris istorie pentru ambele echipe, se numără printre vedetele acestui meci. Biletele pentru meciul demonstrativ de fotbal vor fi puse în vânzare joi, 20 aprilie, începând cu ora 14.00, pe entertix.ro.

Gheorghe Hagi: ”Pentru mine este întotdeauna o bucurie să joc fotbal, să fiu în teren alături jucătorii celor două mari echipe, a României și Galatasaray Istanbul, unde m-am simțit întotdeauna ca acasă, înseamnă un moment cu totul special și abia aștept să îl împărtășesc cu fanii fotbalului din România.”

Patrick Ciorcilă, cofondator Sports Festival: ”Ne bucurăm să găzduim din nou la Cluj legende ale fotbalului mondial. Am muncit mult în ultimele luni alături de domnii Hagi și Popescu pentru a putea parafa acest eveniment, astfel că este o mare onoare să îi avem prezenți alături de multe alte nume mari. I-am avut alături de noi și în prima ediție Sports Festival, alături de Barcelona Legends. Anul acesta, ne pregătim de un alt demonstrativ de excepție cu Galatasaray, o echipă care a scris istorie nu doar pentru Turcia, ci pentru întreaga lume și care a arătat că orice vis este posibil.”

Fondat în 1905, clubul de fotbal Galatasaray a scris istorie în 2000, când a câștigat Cupa și Super Cupa UEFA, fiind prima echipă turcă care a reușit această performanță. De altfel, în sezonul 1999-2000, Galatasaray a avut o echipă remarcabilă care a câștigat, pe lângă cupa UEFA, campionatul și cupa în Turcia, echipă pe care o regăsim astăzi sub numele Legendele Galatasaray și pe care fanii fotbalului au șansa să o vadă la Cluj.

Golgheterul all-time al Naționalei României, Gheorghe Hagi, a marcat 78 de goluri pentru Galatasaray în toate cele 167 de meciuri în competiții europene și naționale. A fost conducătorul de joc care a reușit să coalizeze echipa în jurul lui, foarte iubit de jucători și fani. Gheorghe Popescu a fost un lider puternic în teren și a reușit să marcheze 19 goluri în cele 119 meciuri jucate pentru Galatasaray. El a executat penalty-ul decisiv în finala Cupei UEFA din 2000, împotriva celor de la Arsenal.

All Stars Romania vs. Galatasaray Legends, ajutor pentru victimele cutremurului din Turcia

Meciul demonstrativ de fotbal dintre Romania și Galatasaray Legends nu va fi doar o oportunitate de a vedea jucători celebri în acțiune, ci și o modalitate de a ajuta victimele cutremurului devastator din Turcia. Încasările primite de clubul Galatasaray pentru a participa la evenimentul organizat în cadrul Sports Festival vor fi donate către organizațiile care se ocupă de eforturile de ajutorare a victimelor acestei calamități.

Gheorghe Popescu: “Este o mare bucurie să îmbrac din nou tricourile ambelor echipe România și Galatasaray și să contribui astfel, împreună cu foștii mei colegi, la eforturile de reclădire a Turciei după devastatorul cutremur care pe mine personal m-a marcat profund. Pasiunea cu care noi, membri ai Generației de Aur, am tratat mereu fotbalul s-a văzut în întreaga noastră carieră, și pasiunea asta încă e aprinsă, sperăm să fie inspirație pentru noile generații.“

Mirel Alexa, director executiv Sports Festival: ”Spectatorii vor putea să se bucure de un spectacol de fotbal impresionant, în timp ce contribuie la o cauză umanitară importantă. În fiecare ediție Sports Festival oferim iubitorilor de sport din România șansa de a vedea live meciuri demonstrative memorabile. Iar cel de anul acesta va fi cu siguranță unul de colecție: All Stars Romania vs. Galatasaray Legends. Abia așteptăm să vedem jucătorii noștri dragi în teren, alături de marile nume ale clubului sportiv de la Istanbul. O să revenim curând cu mai multe detalii legate de componența echipelor. Până atunci, vom avea două trepte de prețuri pentru bilete, iar cei care se grăbesc vor putea să beneficieze de reducerile early bird.”

Biletele pentru meciul demonstrativ de fotbal pot fi cumpărate de pe site-ul entertix.ro. Sports Festival a pregătit două etape de achiziție a biletelor: early bird și bilete cu preț întreg. Fanii fotbalului pot beneficia de prețuri reduse până în data de 15 mai inclusiv. Copiii sub 7 ani vor putea avea acces la meci fără bilet, cu condiția să fie însoțiți de un adult și nu vor avea loc dedicat.

 

Pe Cluj Arena, la tribuna 2, va fi amenajată Family Zone, un spațiu dedicat familiilor cu copii care vin la meci. În Family zone se pot achiziționa minim 2 bilete și maxim 5 și este obligatoriu să fie măcar un copil cu vârsta sub 18 ani în grup. Prețurile biletelor în zona destinată familiilor vor fi foarte accesibile: 25 lei în etapa Early Bird, iar prețul întreg va fi 35 de lei.

 

PREȚ BILETE All Stars Romania vs. Galatasaray Legends:

 

Peluză: 20 lei (Early Bird), 30 lei (preț întreg);

Tribună 2: 40 lei (Early Bird), 70 lei (preț întreg);

Tribună 1: 60 lei (Early Bird), 90 lei (preț întreg);

Family Zone: 25 lei (Early Bird), 35 lei (preț întreg).

 

În cadrul Sports Festival au mai fost organizate două mari meciuri demonstrative de fotbal, ambele pe Cluj Arena: Generația de Aur vs. Barca Legends (2018) și meciul de retragere al lui Adrian Mutu, World Stars vs. Team Romania (2022).

 

Sports Festival este cel mai mare eveniment din România dedicat sportului. Evenimentul ajunge în 2023 la cea de-a patra ediție și va avea loc în perioada 1-4 iunie, în Cluj-Napoca.

 

www.sportsfestival.com

 

Sursa: Realitatea de Cluj

Articolul precedentIonel Arsene rămâne în Italia! Magistrații au RESPINS extrădarea fostului baron PSD
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET