Sâmbătă noaptea, pe fațada unei clădiri de pe strada Poștei din Tîrgu Mureș a apărut o inscripție cu mesaj defăimător la adresa statului român.
O fotografie a imobilului astfel inscripționat a devenit virală pe grupurile de socializare mureșene din mediul online.
Politicieni și reprezentanți ai societății civile au reacționat în feluri diferite, gestul fiind catalogat fie unul extremist, fie o provocare menită să agite spiritele naționaliste.
Senatorul PNL de Mureș, Cristian Chirteș, face “un apel la românii și la maghiarii din Tîrgu Mureș să nu se lase atrași în capcana acestei provocări de cea mai joasă speță, menită să agite pornirile naționaliste, care, în mod previzibil, au început deja să apară. În calitate de senator, membru în Comisia parlamentară de anchetă a activității SRI, fac un apel la instituțiile statului român să investigheze cu celeritate acest caz și să prezinte în regim de urgență rezultatele anchetei”, a adăugat senatorul liberal.
Radu Bălaș, consilier local din partea Partidului Oamenilor Liberi crede că “asistăm la o tentativă nereușită de învrăjbire. Târgumureșenii sunt mult mai maturi, pentru a cădea în capcane de acest fel, la fel ca în 1990.”
Deputatul PMP, Marius Pașcan a afirmat că gestul “se înscrie în seria acțiunilor îndreptate programatic împotriva României, în acest an cu excepțională semnificație centenară pentru națiunea română”, în timp ce Cornel Brișcaru spune că sunt “triste și mizerabile metode de a face politică, fără proiect, doar cultivând spaima și ura cu astfel de jegoase diversiuni.”
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş, subinspector de poliție Emanuela Rugină, a declarat în exclusivitate pentru realitateademures.net, că “în cauză a fost înregistrat un dosar penal în care  se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere, în vederea identificării autorilor și stabilirii cu exactitate a stării de fapt.”
Vom reveni.
Articolul precedentDoar 20 la sută dintre elevii mureșeni au promovat BAC-ul de toamnă
Articolul următorConsilier local din Răstolița, găsit incompatibil de ANI