Jurnaliștii din Târgu Mureș au primit, în cursul zilei de ieri, un material de presă care conținea un așa zis raport al Corpului de Control al ministrului Sănătății, referitor la o  anchetă derulată la Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu-Mureș.

Din păcate, unii dintre jurnaliști au preluat această informație, în ciuda faptului că aceasta era transmisă de pe o adresă de gmail, atribuită în mod fals Corpului de Control al ministrului Sănătății.

În cursul zilei de astăzi, s-a dovedit că materialul de presă este un fake-news.

Ministerul Sănătății a transmis un comunicat de presă în care precizează că adresa de e-mail [email protected] NU EXISTĂ.

Mai mult decât atât, Ministerul Sănătății precizează că materialul transmis de pe această adresă falsă de e-mail nu este întocmit de funcționarii Corpului de Control.

Cel mai important aspect din comunicarea Ministerului Sănătății este că instituția va sesiza organele de cercetare competente pentru a face verificări de specialitate în acest caz.

Având în vedere că materialul transmis presei face referire în special la activitatea Clinicii de Cardiologie condusă de prof.univ.dr. Theodora Benedek este de presupus că falsul a fost pus la cale de adversarii politici ai acesteia. Theodora Benedek se află în cursa internă din cadrul PNL pentru candidatura la Primăria municipiului Târgu Mureș.

La scurt timp după postarea comunicatului pe site-ul www.ms.ro, Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu-Mureș a transmis un comunicat de presă, care face trimitere la poziția oficială a Ministerului Sănătății.

Redăm în continuare, în integralitate, conținutul comunicatului Ministerului Sănătății.

“COMUNICAT DE PRESĂ

Referitor la un material de presă apărut în mass media în cursul zilei de 9 februarie 2020, Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu-Mureș vă transmite COMUNICATUL DE PRESĂ al Ministerului Sănătății, din data de 10 februarie 2020:

“Ministerul Sănătății precizează că adresa de e-mail [email protected] nu există.

Materialul transmis de pe această adresă falsă de e-mail privind verificările Corpului de Control al Ministerului Sănătății la Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu-Mureș nu este întocmit de funcționarii Corpului de Control!

În acest context, Ministerul Sănătății va sesiza organele de cercetare competente pentru a face verificări de specialitate în acest caz.”

Linkul comunicatului Ministerului Sănătății poate fi consultat aici:

http://www.ms.ro/2020/02/10/precizari-privind-adresa-de-e-mail-a-ministerului-sanatatii/

 

Articolul precedentCopil de 11 luni, accidentat grav, lângă Sighișoara
Articolul următorPolitică de Pocloș: Viziunea copy paste