Două ordine de protecție provizorii au fost emise în cursul zilei de ieri, de către polițiști din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 5 Miercurea Nirajului și Secției de Poliție Rurală nr. 10 Sighișoara, față de doi bărbați care și-au agresat fizic concubinele.
#Astfel, la data de 27 mai a.c.,în jurul orei 14.30, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 10 Sighișoara au fost sesizați prin Apel 112, de către o femeie, din comuna Saschiz, cu privire la faptul că a fost agresată de concubinul acesteia.
În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit faptul că la aceeași dată, în jurul orei 14.10, un bărbat, de 59 de ani, din comuna Saschiz, pe fondul consumului de alcool și a unor discuții contradictorii, și-a agresat fizic pe concubina, în vârstă de 61de ani.
După evaluarea stării de fapt, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu față de bărbat, pe o perioadă de 5 zile, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.
#Totodată, la data de 27 mai a.c.,în jurul orei 20.45, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 5 Miercurea Nirajului au fost sesizați prin Apel 112, referitor la producerea unui scandal în familie.
În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit faptul că la aceeași dată, în jurul orei 15.00, în timp ce se afla în locuința comună din localitatea Gălești, un bărbat, de 52 de ani, pe fondul consumului de alcool, a agresat-o fizic pe concubina acestuia, în vârstă de 39 de ani.
După evaluarea stării de fapt, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu față de bărbat, pe o perioadă de 5 zile, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.