O femeie din Livezeni a plecat de acasă și a amenințat că se sinucide. Soțul său a sunat la 112, iar femeia fost găsită cu gâtul tăiat.
În 5 noiembrie, în jurul orei 15.15, polițiștii au fost sesizați prin apel 112, de către un bărbat din localitatea Livezeni, cu privire la faptul că soția acestuia a plecat de la domiciliu și ar fi amenințat că se va sinucide.
În urma verificărilor și a activităților desfășurate de către aceștia, femeia, de 38 de ani, din Livezeni, a fost găsită pe raza localității Sărățeni, în apropierea autoturismului acesteia, căzută la pământ, prezentând o tăietură în zona gâtului, totodată la fața locului fiind găsit și un cuțit de bucătărie.
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 14 Ghindari i-au acordat primul ajutor și de asemenea au solicitat prezența unui echipaj medical la fața locului, ulterior aceasta fiind transportată în stare gravă la U.P.U. Târgu Mureș, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.
Jurnaliștii de la clujust.ro susțin că persoana în cauză este o judecătoare, care s-a transferat nu demult de la Curtea de Apel Cluj -secția civilă la Curtea de Apel Târgu Mureș.
Aceeași sursă indică faptul că femeia se află în moarte cerebrală.
În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală, sub supravegherea unității de Parchet competente, în vederea stabilirii cu exactitate a stării de fapt.