Curtea de Apel Târgu – Mureș a respins ca nefondat apelul formulat de un inculpat, la data comiterii faptelor comisar șef de poliție în cadrul I.P.J. Mureș, șef al Biroului de Combatere a Delictelor Silvice împotriva sentinței penale pronunțate de Tribunalul Mureș și a dispus condamnarea acestuia la pedeapsa de 2 ani și 5 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei și cu un termen de încercare de 4 ani, pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, fals intelectual și uz de fals.

Hotărârea instanței este definitivă. Prin aceeași decizie a fost aplicată pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b și g Cod Penal, pe o durată de 5 ani.

În fapt, la data de 06.05.2016, o persoană a formulat un denunț la sediul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Mureș din care reieșea faptul că șeful biroului menționat, cu ocazia unui control efectuat pe linia respectării legislației silvice, și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu. Denunțul a fost înaintat unității de parchet competente, respectiv Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Târgu Mureș.

În urma cercetărilor, s-a stabilit faptul că, la data de 04.05.2016, inculpatul, după depistarea în trafic a unui autocamion care transporta fără avize de însoțire sau documente comunitare echivalente cantitatea de 7,62 metri cubi grindă molid, nu a dispus confiscarea întregii cantități de material lemnos. În acest context, inculpatul a întocmit un proces verbal în care a atestat în mod necorespunzător că în camion erau doar 2 metri cubi cherestea transportată fără documente legale. În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asupra sumei de 2596 lei aparținând inculpatului, sumă consemnată la o unitate bancară pe numele acestuia.

La instrumentarea cauzei, procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Târgu – Mureș au colaborat cu polițiștii anticorupție din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Mureș.

Sursa: Realitatea de Mures

Articolul precedentBilanț coronavirus: 2.323 de cazuri noi și 113 de decese. Vezi situația pe fiecare județ
Articolul următorAccident cu două maşini în Târgu Mureş! O femeie a fost grav rănită