La data de 17.07.2020, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Cluj au dispus reținerea pe o perioadă de 24 de ore a unui număr de 7 inculpați, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc.

În cauză s-a stabilit faptul că inculpații au desfășurat activități de procurare și plasare, în diferite modalități, de droguri de risc și mare risc, în special de cannabis și MDMA, precum și de produse susceptibile de a avea efecte psihoactive către consumatori de pe raza municipiului Cluj-Napoca.

La data de 17.07.2020, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Cluj împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul BCCO Cluj au efectuat un număr de 25 de percheziții domiciliare, în județele Cluj și Maramureș, în urma cărora au fost ridicate 12,25 kg. de cannabis, 18 plante de cannabis, 400 de comprimate de MDMA, 72 de grame de substanțe psihoactive, sumele de 29.330 de euro și 131.950 de lei, aparatură specifică ambalării și vidării, 6 laptop-uri, 28 de telefoane mobile, 2 tablete, 5 hard-disk-uri, 6 stickuri de memorie, 11 grindere, 6 cântare electronice și 2 pistoale cu aer comprimat.

Imagine

Imagine

În cursul zilei de astăzi, inculpații vor fi prezentați Tribunalului Cluj cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
Acțiunea a fost efectuată cu sprijinul ofițerilor de poliție judiciară din cadrul B.C.C.O Alba-Iulia, B.C.C.O BRAȘOV, B.C.C.O Târgu-Mureș, SCCO – Bistrița-Năsăud, S.C.C.O – Sălaj, S.C.C.O – Maramureș, al echipei canine din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră a Aeroportului Cluj-Napoca și al jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Cluj.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.

Sursa: Realitatea de Cluj

Articolul precedentLEGEA CARANTINEI a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis!
Articolul următorNOU RECORD de infectări cu SARS COV-2, în ultimele 24 de ore