Caravana vaccinării la Catedrala Mare din municipiul Târgu Mureș a avut ca rezultat vaccinarea a 371 persoane.
Potrivit Instituției Prefectului Mureș, 371 de mureșeni au răspuns îndemnului lansat de prefectul Mara Togănel, alături de instituțiile implicate în campania de vaccinare.
„A fost prima acțiune de succes din seria campaniei de vaccinare în preajma bisericilor din Târgu Mureș”, transmit reprezentanții instituției.
Pentru a răspunde solicitării unui număr mare de persoane și pentru a reduce cât mai mult timpul de așteptare, Serviciul de Ambulanță Județean Mureș a suplimentat cu două autospeciale numărul de fluxuri disponibile în cadrul acțiunii de astăzi, 24 octombrie.
“Acțiunea de astăzi este o nouă dovadă de normalitate în județul Mureș. Pe de o parte, mă refer la cei 371 de mureșeni care au înțeles că vaccinul este soluția la îndemână pentru a scăpa de pandemie. De cealaltă parte stă colaborarea între instituțiile publice care trebuie să fie mereu la datorie pentru oameni. Le mulțumesc echipelor medicale de la Ambulanță care au vaccinat astăzi și reprezentanților instituțiilor implicate în buna derulare a acțiunii. Nu ne oprim aici, vom fi prezenți în cartiere și la alte biserici din Târgu Mureș. Caravana vaccinării continuă!“, a declarat prefectul județului Mureș, Mara Togănel.
Acțiunea a fost organizată de Instituția Prefectului-județul Mureș, Serviciul de Ambulanță Județean Mureș, Direcția de Sănătate Publică Mureș cu sprijinul Serviciului de Telecomunicații Speciale Mureș.
Imunizarea s-a făcut cu vaccinul Johnson&Johnson, fără programare, fiind necesar doar un act de identitate valabil.
În următoarea perioadă, caravana va fi prezentă în toate cartierele municipiului Târgu Mureș, iar în zilele de duminică, în proximitatea bisericilor din oraș, după un program care va fi anunțat la începutul săptămânii următoare.
Sursa: Realitatea de Mures