Incendiu la o secție ATI a unui spital din Târgu Mureș.
Din primele informații este vorba despre un incendiu izbucnit de la o priză. Pompierii au intervenit de urgență însă incendiu fusese stins deja de personalul medical.
Pompierii militari sunt la fața locului pentru a execută o recunoaștere, a transmis ISU Mureș.
Este vorba despre Spitalul Medicală III. Incendiul a izbucnit într-un salon în care se aflau 6 pacienți. Doar pacientul care era în apropierea prizei a trebuit să fie mutat. Nu sunt alte probleme.
”Colegii s-au deplasat la față locului, dar incendiul a fost lichidat. Inițial a fost vorba de o priză, dar s-a constatat că era vorba de un întrerupător la lampa de veghe. În salon se aflau 6 pacienți. Nu a fost nevoie să fie evacuați, doar cel care se află lângă lampa de veghe a fost mutat. Nu era fum, incendiul a fost în cel mai scurt timp de ei, au stins priză, întrerupătorul respectiv și ne-au sunat pe noi.”, a spus plutonierul Dan Petre Daniel, purtătorul de cuvânt al ISU Mureș, la Realitatea PLUS.
Sursa: Realitatea de Mures