Caravana Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș va porni la drum și va ajunge, în perioada octombrie – noiembrie 2019, la 40 de licee din întreaga țară aflate în medii defavorizate, în mediul rural, precum și în localități sub 10.000 de locuitori.

Scopul Caravanei este de a sprijini accesul elevilor proveniți din aceste medii la învățământul superior prin promovarea personalizată a ofertei educaționale a UMFST Târgu Mureș.

Voluntarii le vor prezenta elevilor oferta educațională a Universității, vor distribui materiale de informare, urmând ca elevii să completeze chestionare care vor permite corelarea aptitudinilor și a intereselor profesionale ale acestora cu oferta educațională a Universității.

Elevii vor primi prin e-mail rezultatul interpretării chestionarului, iar astfel vor ști ce specializare li se potrivește și ce perspective de viitor oferă specializarea respectivă.

Articolul precedentLuptătorii Serviciului pentru Acţiuni Speciale Mureş, gata de intervenție!
Articolul următorSEMINAR: Studenții mureșeni află ce fac după facultate