Asociaţia Visit Mureş a fost gazda a unui grup format din reprezentanți ai diverselor trusturi de presă și bloggeri de turism pe parcursul unui Infotrip, desfășurat în perioada 15 octombrie – 17 octombrie.

Vizita de informare a avut ca obiectiv promovarea judeţului Mureş ca destinație turistică.

Jurnaliştii au fost însoțiti pe parcursul desfășurării vizitei de reprezentanții asociaţiei-gazdă.

“Acest infotrip a fost organizat cu scopul de familiarizare cu judeţul Mureş, o călătorie în care, practic, jurnaliştii au avut ocazia să descopere direct o destinaţie, să înţeleagă prin experienţe proprii atmosfera judeţului, să viziteze principalele atracţii turistice şi să testeze personal serviciile turistice din această zonă. Această experienţă le-a oferit jurnaliştilor mai mult şansa de a face cunoscut cu încredere şi entuziasm, cele mai potrivite servicii şi activităţi din judeţul Mureş”, spun reprezentanții Asociației Visit Mureș.

Reacțiile nu au întârziat să apară, unii dintre bloggeri reflectând deja experiențele trăite în județul Mureș:

“Am fost super impresionat nu doar de frumusețea naturii, dar și de ceea ce au reușit să facă oamenii aici. Sovata arată mult mai bine decât Băile Herculane, asta pentru ca a avut parte de investitori iscusiți și de o administrație locală ce și-a dorit să dezvolte stațiunea, nu să o îngroape, așa cum se întâmplă în celălalt caz”, a scris pe blogul său  Ovidiu Mureșanu.

Infotripul a debutat cu vizitarea unora dintre cele mai importante obiective turistice din judeţul Mureş: Biserica fortificată şi Cetatea Ţărănească inclusă pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO din Saschiz şi Sighişoara, după care oaspeţii au fost cazaţi la Sovata şi au fost invitaţi la o cină cu preparate fine dining, unde au fost întâmpinaţi de preşedintele Consiliului Judeţean Mureş, Peter Ferenc şi de primarul oraşului Sovata, Fülöp László.

A doua zi a vizitei de informare a inclus un tur al celor mai atractive obiective din zona Sovata – Turnul Belvedere, noul simbol al staţiunii, traseul eco-didactic al Sării şi lacurile specifice staţiunii balneare.

În drum spre Tîrgu Mureş, grupul a vizitat şi Castelul Rhedey din Sângeorgiu de Pădure, după care au avut experienţa de a parcurge o tură de circuit pe pista Complexului „Transilvania Motor Ring”. Tot în a doua zi au vizitat Aeroportul Transilvania, unde au purtat discuţii cu directorul aeroportului, Peti Andras.

În a treia zi a programului, jurnaliştii au vizitat Palatul Administrativ, Palatul Culturii şi Cetatea Medievală. Programul s-a încheiat la Reghin, cu vizita Muzeului Etnografic „Anton Badea” şi a fabricii de instrumente muzicale Gliga.

 

Articolul precedentCSM Tîrgu Mureș caută directori adjuncți
Articolul următorprof. univ. dr. Leonard Azamfirei, diagnostic dur: „În Tîrgu Mureș, nu dăm la o parte interesele”