Consiliul Județean Mureș a adoptat două hotărâri ce vizează realizarea de investiții la Spitalul Clinic Județean Mureș și la Spitalul Municipal ”Gheorghe Marinescu” din Târnăveni.
Astfel, consilierii județeni și-au exprimat acordul pentru realizarea lucrării “Construire stație de tratare ape uzate” – faza SF de către Spitalul Clinic Județean Mureș, valoarea investiției fiind de 1,9 milioane de lei.
În ceea ce privește Spitalul Municipal ”Gheorghe Marinescu” din Târnăveni consilierii au aprobat documentația tehnico-economică și indicatorii tehnico-economici ai investiţiei „Schimbare rețea de canalizare”, cu o valoare totală de 4,6 milioane de lei. Ultima extindere a rețelei de canalizare, cu o vechime de aproximativ 100 de ani, a fost executată în anul 2004, incluzând și racordarea rețelei de canalizare a spitalului la rețeaua de canalizare a orașului, prin construirea unui nou tronson și a unei stații de pompare.
În acest moment se impune înlocuirea rețelei actuale de canalizare, a stației de preepurare, precum și realizarea punctelor de preepurare/separație/filtrare a apelor uzate în punctele în care acest lucru este obligatoriu, în conformitate cu normativele europene de mediu.