Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis ieri un mesaj în cadrul Congresului Internațional pentru Studenţi, Tineri Medici şi Farmacişti MARISIENSIS, desfășurat la Târgu Mureș. Mesajul a fost prezentat de Diana-Loreta Păun, Consilier de Stat – Departamentul Sănătate Publică, din cadrul Administrației Prezidențiale.

„Internaţionalizarea învăţământului superior românesc este o componentă esenţială a proiectului România Educată, pe care l-am lansat și care în prezent se află în dezbatere. Anul universitar viitor va aduce la Târgu Mureş o premieră – deschiderea unei filiale a Universităţii dumneavoastră în Hamburg. Vă felicit pentru această reuşită prin care deveniţi ambasadori ai tradiţiei şcolii româneşti de medicină şi farmacie în străinătate!”, arată, în mesajul său, Președintele României.

„Corpul didactic de aici, de la Târgu Mureş, este unul de excepţie şi mă bucur că în curând oraşul Hamburg vă va cunoaşte profesionalismul! Vă doresc tuturor mult succes la prezentările pe care le veţi avea în cadrul sesiunilor ştiinţifice, precum şi în nobilul parcurs profesional pe care vi l-aţi ales!”, a transmis Klaus Iohannis.

Articolul precedentASTĂZI: 15 percheziții, pentru un prejudiciu de 10 milioane de lei
Articolul următor3 zone au contracte pentru colectarea și transportul deșeurilor. Târgu Mureșul ÎNCĂ NU