Judecătoria Târgu Mureș

Adunarea Generală a judecătorilor de la Judecătoria Târgu Mureş a decis, vineri, să suspende şedinţele de judecată timp de o jumătate de oră zilnic, pe parcursul a două săptămâni, în semn de nemulţumire faţă de adoptarea OUG nr. 7/2019, a anunţat preşedintele instanţei, Simona Aldea, în timpul protestului magistraţilor de la Târgu Mureş, la care au participat aproximativ 60 de persoane.

Magistratul a spus că judecătorii de la Judecătoria Târgu Mureş s-au întâlnit, vineri, în Adunare Generală, şi au decis adoptarea unei noi forme de protest pentru perioada 4-15 martie 2019 şi anume suspendarea şedinţelor de judecată timp de o jumătate de oră, între ora 10,00 şi 10,30.

„Noi continuăm protestul, aşa cum am anunţat, până la abrogarea acelor dispoziţii ale OUG nr.7/2019 care exced solicitărilor Consiliului Superior al Magistraturii şi anume cele care privesc admiterea la INM şi promovarea la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Aşa cum am mai spus, judecătorii nu protestează pentru salarii, nu protestează pentru ei înşişi, nu protestează pentru condiţiile de muncă, ci pentru apărarea independenţei Justiţiei. Deci protestul nostru, în opinia noastră, nu poate fi apreciat ca fiind o grevă. Şedinţele de judecată vor fi suspendate timp de o jumătate de o oră, de la 10,00 la 10,30, suspendarea şedinţei nu este un lucru extraordinar în activitatea noastră, fiindcă completul de judecată conduce şedinţe de câteva ore pe zi şi îi este permis să suspende judecata pentru a lua o pauză din diferite motive. De data aceasta, motivul pentru care luăm acea pauză şi pentru care suspendăm şedinţele pentru o jumătate de oră este în semn de protest, pentru apărarea autorităţii independenţei judecătoreşti”, a declarat preşedintele Judecătoriei Târgu Mureş, Simona Aldea.

Potrivit acesteia, judecătorii au început să fie consultaţi de către Consiliul Superior al Magistraturii şi urmează să trimită propunerile lor către Curtea de Apel Târgu Mureş, care le va înainta CSM.

La protestul magistraţilor de vineri, de la Târgu Mureş, au participat judecători de la Judecătoria Târgu Mureş, Tribunalul Specializat Târgu Mureş, Tribunalul Mureş, Curtea de Apel Târgu Mureş, de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş, Parchetul de pe lângă Tribunalului Mureş, precum şi reprezentanţi ai DIICOT şi DNA.

sursa: Agerpres

Articolul precedent3 milioane de euro, bani europeni, pentru 5 școli din Sânpaul și Lunca Bradului
Articolul următorPrefectul Mircea Dușa: „Forțele pentru Operații Speciale au fost constituite cu sprijinul SUA”