Mâine, 15 martie, în județul Mureș vor avea loc o serie de manifestări dedicate marcării Revoluției din 1848-1849, în prezența Ministrului Afacerilor Externe şi Comerţului Exterior al Ungariei, Péter Szijjártó.

La ora 15:20, președintele UDMR, Kelemen Hunor și ministrul de externe ungar, Szijjártó Péter, vor susține o conferință de presă comună, la Casa Köpeczi-Teleki din Târgu-Mureș .

Începând cu ora 16, oficialul ungar va participa la manifestările de la Monumentul Secuilor Martiri, iar de la ora 17:30, la Miercurea Nirajului, va avea loc inaugurarea unui teren de fotbal sintetic, investiție a Academiei de Fotbal Secuiesc, realizată cu sprijinul Guvernului de la Budapesta. Discursul de întâmpinare, rostit de primarul Tóth Sándor , va fi urmat de un scurt program artistic susținut de grupul de dansatori ”Bekecs”, după care ministrul maghiar de externe va rosti o alocuțiune.

Articolul precedent13 cu ghinion pentru foștii consilieri PNL. Prefectul a emis ordinul de încetare a mandatelor
Articolul următorCristian Chirteș, în prim planul ratificării de Senat a aderării Macedoniei de Nord la NATO