Primarul demis al municipiului Reghin, Maria Precup, a contestat, vineri, 12 iulie 2019, ordinul prefectului privind încetarea mandatului şi a cerut suspendarea executării acestuia.

Dosarul, în care au fost chemați în judecată în calitate de pârâți Instituția Prefectului Județului Mureș și Prefectul Județului Mureș, se află pe rolul Tribunalului Mureș, Secția Contencios Administrativ şi Fiscal.

Maria Precup a fost declarată în incompatibilitate, printr-o sentinţă definitivă a ÎCCJ, menținând decizia Agenției Naționale de Integritate din noiembrie 2015 din cauză că a făcut parte din comisia de cenzori ai firmei private locale Dacia

 

Articolul precedentURMEAZĂ: Testări ale sistemului RO-ALERT
Articolul următorMIERCURI: Ședință extraordinară a Consiliului Local Târgu Mureș