5 bărbaţi au fost reţinuţi, în urma a 7 percheziţii domiciliare desfăşurate de poliţiştii din Mureş, într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări pentru furt calificat

La data de 12 aprilie 2022, poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală nr.2 Band au efectuat 7 percheziţii domiciliare la persoane bănuite de săvârşirea unor fapte de furt calificat.

În fapt, în perioada 5 – 23 martie, cinci tineri, cu vârste cuprinse între 18 și 22 de ani, din Band, ar fi sustras, din localitate, un indicator  rutier, precum şi 5  capace şi 2 inele din beton.

În urma probatoriului administrat, faţă de aceştia a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore.

Cercetările sunt continuate pentru probarea întregii activităţi infracţionale sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş.

Sursa: Realitatea de Mures

Articolul precedentMinisterul Finanțelor acordă ajutor de stat pentru investiții de peste 1 milion de euro, în 92 domenii de activitate eligibile
Articolul următorCirca 9.500 de ucraineni au intrat în România, în ultimele 24 de ore