Un bărbat din județul Mureș s-a ales cu dosar penal, după ce polițiștii din Bistrița-Năsăud l-au depistat la volanul unui autoturism beat criță. Etilotestul a indicat o valoare uriașă: 1,96 mg/l alcool pur în aerul expirat. 

 

 

Ieri, în urma acțiunilor de monitorizare a traficului rutier, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Lechința au întocmit dosar penal pentru conducere cu alcoolemie și continuă cercetările pentru tragerea la răspundere penală a celui vinovat. Vizat este un bărbat din Mureș, oprit în trafic de polițiști și testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 1,96 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Astfel, în după-masa de ieri, 15 iunie, pe Drumul Național 16, în Urmeniș, polițiștii l-au depistat și oprit în trafic pe bărbatul de 43 de ani din Valea Ulieșului, județul Mureș, care se afla la volanul unui autoturism care tracta o remorcă.

Acesta a fost condus la spital pentru a-i fi prelevate mostre biologice în vederea determinării alcoolemiei, iar cercetările continuă de către polițiștii Secției 3 Poliției Rurală Lechința pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

 

Sursa: Realitatea de Bistrita-Nasaud

Articolul precedentRenate Weber, REVOCATĂ din funcția de Avocat al Poporului. PSD reclamă o ”execuție”
Articolul următorCULISELE STATULUI PARALEL. Moștenirea premierului Ponta, dezvăluiri în premieră