Senatorul Cristian Chirteș, președintele PNL Mureș face o radiografie dură a vizitei ministrului Răzvan Cuc pe șantierul Autostrăzii Transilvania și acuză Ministerul Transporturilor de politizarea acestui moment, prin prezența pe șantier a unui candidat la alegerile europarlamentare.

În același timp, Chirteș acuză PSD de dezinformare, atunci când partidul de guvernământ promite realizarea în județul Mureș a unor obiective de infrastructură, uitate zeci de ani în sertarele autorităților centrale.

Cristian Chirteș:

„PSD merge cu popa pe Autostradă dar încalcă, în Postul Mare, una din cele zece porunci: SĂ NU MINȚI!

Speriat că Dragnea îl putea pune pe lista neagră a remaniaților, ministrul Transporturilor a vizitat șantierele Autostrăzii, dintre Iernut și Câmpia Turzii. A mai fost nu demult, dar acum trebuia să puncteze, cu spațiu de emisie gratuit la televiziunile de casă, un eveniment de campanie electorală.

Pe site-ul Ministerului Transporturilor, dar și pe pagina oficială de Facebook a instituției, Răzvan Cuc se laudă că a vizitat șantierul Autostrăzii „alături de candidatul PSD la europarlamentare, Cristian Terheș”. Îl somăm pe ministrul Răzvan Cuc să ne comunice în ce calitate a îmbrăcat un candidat la alegerile europarlamentare, fără a fi angajat al Ministerului Transporturilor, vesta cu însemnele oficiale ale Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Așteptăm, de asemenea, să ne spună în ce calitate a intrat o persoană privată, în persoana aceluiași candidat, fără a avea vreo autoritate în statul român, în șantierul unei lucrări finanțate din bani europeni. Așteptăm să explice și abuzul prin care Ministerul Transporturilor promovează, cu resurse publice și în comunicarea oficială a Guvernului României, imaginea unui candidat la alegerile europarlamentare.

În cadrul aceleiași vizite, o angajată a unei direcții aflată în subordinea Ministerului Transporturilor, respectiv Direcția Regională de Drumuri și Poduri(DRDP) Brașov, Adriana Nicula intră într-un periculos joc electoral și anunță, în mod mincinos, “realizarea” unor proiecte de infrastructură, uitate zeci de ani de PSD în sertarele Ministerului. Centurile  Târgu Mureșului, Reghinului și ale Sighișoarei, precum și podul de la Sânpaul au devenit, brusc, priorități ale PSD-ului, în campania electorală.

MINCIUNI! Niciunul dintre aceste obiective de investiții nu figurează în bugetul național pe anul 2019. Așa zisa publicare pe SICAP a proiectelor amintite sunt, în realitate, anunțuri pentru studii și documentații. Pe SICAP sunt documentații pentru mii de kilometri de drumuri ocolitoare și autostrăzi, nerealizate de decenii. De fapt, PSD nu a prevăzut niciun leu pentru construcția acestor obiective de investiții și mint cu nerușinare, sperând în naivitatea alegătorilor din județul Mureș.

De fapt, centura Reghinului NU ESTE CUPRINSĂ în Masterplanul de Transport, iar Centura Târgu Mureșului a fost oprită de PSD, în mod culpabil, prin ruperea contractului. În ciuda numeroaselor interpelări pe care le-am adresat Ministerului Transporturilor, nici până în ziua de astăzi miniștrii PSD nu au răspuns care a fost culpa reală a instituției, având în vedere că acest contract a fost reziliat “pe cale amiabilă”. Centurile Târgu Mureșului, Sighișoarei și Reghinului vor rămâne documentații urcate pe SICAP și în loc să circulăm pe drumuri, ne sufocăm în trafic, în timp ce PSD ne minte cu hârtii.

Podul de la Sânpaul este însă exemplul definitoriu al incompetenței PSD: din iulie 2017, participanții la trafic își distrug mașinile și pierd zeci de minute pe o porțiune de câțiva zeci de metri, multe vieți fiind puse în pericol de imposibilitatea mașinilor de intervenție de a trece prin ambuteiajele create pe acest pod. N-au fost în stare să realizeze o lucrare minoră în doi ani de zile și s-au trezit brusc că se pot apuca de lucrări în câteva zile. Dacă pe lângă incompetență și prostie au menținut premeditat la Sânpaul o situație incredibilă, PSD dovedește un cinism patologic la adresa a mii de români care trec zilnic peste acest pod. Dar își vor primi recompensa în 26 mai.

Nu vă lăsați păcăliți! Așa cum au făcut în 2014, când Ponta, Dragnea, Dușa și Gliga au “inaugurat” Centura Târgu Mureșului și au promis că o fac în 24 de luni, la fel se va întâmpla și acum. De promisiunile PSD se va alege praful.

Suntem siguri că în luna de campanie electorală, ministrul Cuc îl va trimite pe Narcis Neaga de multe ori prin zona Iernut-Câmpia Turzii.

PNL Mureș se angajează, în mod public, să îi ofere și să îi monteze directorului general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere UN CORT în care să se mute până când Autostrada Târgu Mureș-Câmpia Turzii va fi finalizată.

Astfel, va face o economie la bugetul instituției, suportat de fiecare dintre noi și salvează banii pentru deplasări.”

(senator Cristian Chirteș, Președinte PNL Mureș)

 

Articolul precedentACUM: Operațiune de căutare a unei persoane dispărute în Munții Gurghiului
Articolul următorPéter Ferenc și Marius Pașcan, ping-pong cu naționalismul