Nouă studenți din anul IV de la Catedra de Pregătire Medico-Militară de la Tîrgu Mureș au fost avansați în primul grad de ofițer vineri, 27 iulie 2018, în cadrul unei ceremonii emoționante.
Studenţii Institutului Medico-Militar studiază medicina militară timp de 6 ani, iar după absolvirea primilor 4 ani de studii devin ofiţeri-studenţi, urmând ca la finalul celor 6 ani, în luna septembrie, să obţină diploma de licenţă. Studenţii sunt pregătiţi pentru nevoile Armatei României, precum şi pentru celelalte structuri din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională.
Rectorul Universității de Medicină și Farmacie din Tîrgu Mureș, prof. dr. Leonard Azamfirei, a transmis un mesaj pentru studenții de la Medicină Militară, care reprezintă o parte importantă a UMF Tîrgu Mureș: „Faptul că nouă dintre dumneavoastră deveniți astăzi ofițeri este o dovadă a împlinirii profesionale, dar și o dovadă a faptului că până astăzi ați îndeplinit fiecare în parte criteriile necesare pentru această promovare.”
sursa: blog.umftgm.ro