Doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore și riscă să ajungă după gratii pentru următoarele 30 de zile, după ce, într-un apartament din municipiul Reghin, au tâlhărit un adolescent de 17 ani. Polițiștii au efectuat miercuri cinci percheziții, în urma cărora au fost găsite inclusiv droguri. 

 

 

Polițiștii din Reghin au fost sesizați cu privire la faptul că un tânăr de 17 ani a fost deposedat, prin violență, într-un apartament din localitate, de banii și telefonul pe care îi avea asupra sa.

La data de 3 mai 2023, au fost efectuate 5 percheziții domiciliare, dintre care una la o unitate de cazare din Reghin, în cadrul cărora polițiștii au identificat și ridicat 350 de grame de substanțe susceptibile a avea efecte psihoactive, sub formă de cristale, urmând ca acestea să fie înaintate organelor competente, în vederea continuării cercetărilor.

De asemenea, la activități, a mai fost identificat telefonul sustras de la persoana vătămată.

Față de doi bărbați a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore. Ambii vor fi duși astăzi în fața instanței, cu propunere de arestare preventivă. 

Cercetările sunt continuate pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin.

 

Sursa: Realitatea de Mures

Articolul precedentPASTILA PENTRU SUFLET
Articolul următorVine frigul peste România – Anticiclon în apropiere de România – Temperaturile scad de la o zi la alta