Elevii care compun echipele RobotiX, de la Colegiul Național “Unirea” și RoboPapiu – FTC Romania RO047, de la Colegiul Național „Alexandru Papiu Ilarian” s-au calificat la Concursul Național de Robotică, ce va avea loc la București.

În cadrul Regionalei de Robotică de la Cluj-Napoca, găzduită de Universitatea „Babeș-Bolyai” și organizată de Asociația „Nație Prin Educație”, 34 de echipe de elevi pasionaţi de robotică  s-au întrecut pentru a prinde un loc în finala campionatului BRD FIRST Tech Challenge Romania, care va avea loc la București între 22 și 24 martie 2019.

Elevii de la „Unirea” au obținut titlul de Echipa-Căpitan a Alianței Câștigătoare iar cei de la “Papiu” sunt laureați cu Connect Award – 2nd Place.

Doar dacă ești în sală poți să înțelegi cât de multă adrenalină e la o astfel de competiție. Mulți dintre copii spun că FIRST Tech Challenge le-a schimbat viața. Ei nu învață doar să facă roboți, ci interacționează cu alți copii care au aceeași pasiune. Învață să formeze echipe, pentru că este un concurs între echipe, iar ei pun foarte mult suflet în ceea ce este un mic start-up”, a declarat Dana Războiu, fondatoarea Asociației „Nație Prin Educație”, cea care implementează programul internațional FIRST Tech Challenge în România.

Cele 34 de echipe de elevi din România, care s-au întrecut la Cluj provin din orașele:  Târgu-Mureș, Alba Iulia, Baia Mare, Beclean, Bistrița, Blaj, Brașov, Cluj-Napoca, Cugir, Dej, Miercurea Ciuc, Năsăud, Oradea, Satu Mare, Sibiu, Ștei, Turda, Zalau și Constanța.

 

Articolul precedent1 milion de euro la Târnăveni, pentru un centru de îngrijire a vârstnicilor și cantină socială
Articolul următorASTĂZI: Cuc, pe Autostradă, la Iernut