Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Târgu Mureș, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Târgu Mureș, au documentat activitatea infracțională a unor persoane bănuite de trafic de minori.

Astfel, la data de 16 noiembrie 2022, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Târgu Mureș au dispus reținerea pentru 24 de ore a două persoane, cercetate pentru săvârșirea infracțiunii trafic de minori în formă continuată.

În cauză s-a reținut faptul că, în perioada iunie 2015 – aprilie 2022, persoanele bănuite ar fi exploatat prin obligarea la practicarea cerșetoriei 6 persoane vătămate minore, în prezent cu vârste cuprinse între 6 și 16 ani, ar fi speculat starea de vulnerabilitate și imposibilitatea de a se apăra a acestora, abuzând de poziția de autoritate exercitată în calitate de părinți.

În acest scop, persoanele bănuite ar fi transportat persoanele vătămate minore din localitatea de domiciliu, situată în județul Mureș, în municipiul Sibiu, unde le-ar fi obligat să apeleze la mila publicului, beneficiind de foloasele patrimoniale obținute în urma acestei activități.

În perioada 2015 – 2022, una dintre persoanele bănuite a fost sancționată în municipiul Sibiu de 165 de ori pentru apelarea în mod repetat la mila publicului, precum și pentru faptul că și-ar fi îndemnat copiii minori să apeleze la mila publicului.

De asemenea, cea de a doua persoană bănuită a fost sancționată de 30 de ori, în aceeași perioadă, pentru săvârșirea aceluiași tip de contravenții.

La data de 16 noiembrie 2022, polițiștii au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară la locuința bănuiților, fiind găsiți patru minori, cu vârste cuprinse între unu și 14 ani, aceștia  fiind preluați de către D.G.A.S.P.C. Mureș.

Alți trei minori au fost preluați de autorități din luna octombrie 2022, după ce au fost găsiți singuri, lipsiți de ocrotire și neglijați, nereușindu-se identificarea niciunei persoane din familia extinsă care să își asume responsabilitatea îngrijirii lor.

În cursul zilei de astăzi, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Mureș a admis propunerea de arestare preventivă a celor două persoane, pentru 30 de zile.

Acțiunea a fost realizată și cu sprijinul Grupării de  Jandarmi Mobilă „Regele Ferdinand I” Târgu Mureș și al reprezentanților D.G.A.S.P.C. Mureș.

Persoanele vătămate au beneficiat de consiliere psihologică, precum și de toate drepturile și măsurile de protecție prevăzute de Codul de Procedură Penală.

Sursa: Realitatea de Mures

Articolul precedentSchemele prin care șmecherii lui Grindeanu pun mâna pe banii românilor, pe masa DNA: s-a deschis DOSAR PENAL. Firma Euroconstruct, luată în vizor – zeci de milioane de euro, pe Apa Sâmbetei!
Articolul următorSilviu Mănăstire (PNL) despre creșterea pensiilor: „Premierul s-a exprimat clar pe chestiunea asta: 15% e pe lege”