'Autostrada electrică' dezvoltată de E.ON în România a ajuns la 11 stații de încărcare, după ce luna trecută a pus în funcțiune trei noi astfel de stații de încărcare rapidă a autovehiculelor electrice în orașele Sovata, Gheorgheni și Bacău, iar până în anul 2020 vor fi instalate 40.
Inițiativa face parte din proiectul NEXT-E, cofinanțat din fonduri europene, prin intermediul programului Connecting Europe Facility (CEF,) prin care E.ON Energie România și-a propus să instaleze, în total, 19 unități de încărcare rapidă a autovehiculelor, alte 21 urmând să fie instalate de către MOL, unul dintre partenerii din acest proiect.
'Planurile noastre anunțate în 2017 privind dezvoltarea unei rețele naționale de încărcare a autovehiculelor electrice prind contur. Accesările stațiilor deja operaționale ne arată că suntem pe drumul cel bun în a oferi clienților noștri o alternativă viabilă și ecologică la vehiculele tradiționale', a declarat Dan Morari, director general al E.ON Energie România.
Cele trei noi stații deschise la Sovata și Gheorgheni (amplasate în locații MOL România) și la Bacău se alătură celor opt deja puse în funcțiune, de către E.ON, în localitățile Iași, Târgu Frumos și Cristești (jud. Iași), Tașca, Piatra Neamț și Roman (jud. Neamț), Suceava și Adjud (jud. Vrancea).