Spațiul public mureșean a adus în actualitate, în ultimele zile, diferite poziții pro și contra în legătură cu proiectul de construire a parcării subterane din Centrul municipiului Târgu Mureș. Cea mai documentată opinie a exprimat-o Soós Zoltán, directorul Muzeului Județean Mureș, care a intervenit astfel în scandalul din UDMR. Organizația județeană a formațiunii, prin vocea Președintelui Péter Ferenc, i-a acuzat anterior pe consilierii locali UDMR că au votat proiectul parcării în ședința din ianuarie a Consiliului Local, fără a se consulta cu forurile județene. Replica liderului organizației locale, Vass Levente, a dezvăluit un conflict mocnit în cadrul UDMR, care s-ar putea lăsa cu sancțiuni. A venit acum rândul Primăriei să își spună punctul de vedere.
În opinia Executivului local, “după ce un proiect important, privind centura ocolitoare a orașului a fost blocat în urmă cu mai mulți ani, invocând drept argument liliecii, acum se repetă din nou situația: proiectul care ar rezolva problema parcărilor în Târgu Mureș este pe punctul de a fi răsturnat!”
Reprezentanții Primăriei lansează un atac direct la contestatarii proiectului, care sunt, în opinia lor, „diverse persoane neavizate, susținute de foști consilieri locali care, după ce au părăsit scaunele din care puteau lua decizii bune pentru comunitate, continuă să facă zarvă din spațiul virtual.”
Primăria amintește că proiectul parcării a fost inițiat de primarul Dorin Florea și explică de ce a fost evaluat și votat de consilierii locali, ca fiind o soluție viabilă pentru oraș.
Astfel, administrația locală din Târgu Mureș consideră că „Scopul principal (al proiectului n.r.) este eliminarea locurilor de parcare supraterane, în favoarea circulației în zona centrale și protejarea zonei istorice. Potrivit studiului de fezabilitate, accesul auto se va face din latura sud-vestică (dinspre Palatul Culturii) și din cea nord-estică (ieșirea spre Piața Petofi Sandor). Parcarea va deservi fie târgumureșenii care au treabă în centrul urbei sau lucrează în această zonă, fie cetățenii care tranzitează orașul. Parcarea este dezvoltată pe un singur nivel subteran, conform ca un singur corp, cu o capacitate totală de 415 autoturisme, pe o arie construită de 12.320 mp.”
Reprezentanții Executivului mai spun că “la exteriorul Parcării subterane, ieșirile pietonale din interiorul parkingului se vor corela cu solutia de amenjare zona supraterană stabilită în urma concursului de arhitectură MY CITY Târgu Mureș/ Marosvasarhely/ Neumarkt.”