PRIMARII ÎŞI VOR PUTEA DELEGA ATRIBUŢIILE DE STARE CIVILĂ ŞI FUNCŢIONARILOR PUBLICI

PRIMARII ÎŞI VOR PUTEA DELEGA ATRIBUŢIILE DE STARE CIVILĂ ŞI FUNCŢIONARILOR PUBLICI
Camera Deputaţilor este primul for legislativ sesizat
Un proiect de lege prin care primarii își pot delega atribuțiile de stare civilă și funcționarilor publici de la Direcțiile de evidența populației a fost adoptat, marți, în planul Camerei Deputaților.
S-au înregistrat 254 de voturi „pentru”, unul „împotrivă” şi 39 de abţineri.
„Primarul poate delega, prin dispoziţie, atribuţiile ce îi sunt conferite de lege şi alte acte normative viceprimarului, secretarului general al unităţii/subdiviziunii administrativ-teritoriale, conducătorilor compartimentelor funcţionale sau personalului din aparatul de specialitate, administratorului public, precum şi conducătorilor instituţiilor şi serviciilor publice de interes local, în funcţie de competenţele ce le revin în domeniile respective. Delegarea atribuţiilor de stare civilă se poate realiza şi către funcţionarii publici din compartimentele de stare civilă sau evidenţa populaţiei”, prevede proiectul adoptat.
Actul normativ mai stabileşte că sunt ofiţeri de stare civilă la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale din cadrul judeţelor, pe lângă primarii municipiilor, oraşelor şi comunelor, şi personalul care are atribuţii de stare civilă şi de evidenţă a persoanelor, în condiţiile stabilite în normele
metodologice de aplicare unitară a dispoziţiilor în materie de stare civilă.
Camera Deputaţilor este primul for legislativ sesizat, Senatul fiind decizional.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 18:57 - Cristi Borcea, dezvăluiri incredibile despre intoxicația cu mercur: „Medicii din SUA au rămas șocați”
- 11:39 - Șefa ICCJ, Lia Savonea, acuză un atac "toxic" asupra Justiției, cu scopul de a o controla - VIDEO
- 09:10 - Analiză AEI: 1 din 3 români abia își mai permit energia. Facturile împing familiile spre sărăcie
Urmărește știrile Realitatea de Mures și pe Google News












