Instituția Prefectului – Județul Mureș a organizat ședința privind instruirea primarilor şi secretarilor unităţilor administrativ-teritoriale cu privire la sarcinile ce le revin în vederea desfăşurării în bune condiţii a alegerilor pentru Preşedintele României din anul 2019.

Au participat reprezentanți de la următoarele instituții: Autoritatea Electorală Permanentă – Filiala Centru, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Horea” al Județului Mureș, Unitatea Militară nr. 0952 Târgu Mureș – Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, Inspectoratul de Poliție Județean Mureș, Direcția de Sănătate Publică a Județului Mureș.

”În conformitate cu prevederile Codului Administrativ, primarii au mult mai multe atribuții, inclusiv în organizarea alegerilor, motiv pentru care am organizat această ședință de instruire. Prin ordin de prefect a fost constituită comisia tehnică județeană pentru organizarea alegerilor și urmează să semnez și ordinul privind constituirea comisiei tehnice de lucru. Legat de delimitarea secțiilor de votare, în județul Mureș avem 568 de secții, nu sunt probleme deosebite, doar la Livezeni, Râciu și Sângeorgiu de Mureș, unde primăriile au solicitat modificarea adresei unde funcționează aceste secți”, a declarat prefectul județului Mureș, Mircea Dușa.

În perioada următoare, primarii vor trimite propunerile de informaticieni, unul pentru comune, doi la orașe, iar la municipii, trei, propuneri care trebuie trimise până  în 1 octombrie.

 

Articolul precedentBOSCH, Hirschmann și Azomureș: LABORATOARE la UMFST Târgu Mureș
Articolul următorLuduș: Se sistează alimentarea cu gaze naturale, după înlocuirea a 4 kilometri de conducte