Un consilier județean din Sântana de Mureș a semnalat, într-un mod inedit, o problemă a localității, care pare să deranjeze de ceva vreme conducătorii auto care trec prin comună. Marius Cerghizan a acoperit, temporar, o groapă, după care a semnalizat, cu un copac, prezența acesteia în trafic.
„20 de centimetri. Primarul din Sântana își măsoară mândria în adâncimile gropilor din comună. Și pentru că de azi dimineață, când o mașină a făcut pană la două roți nu s-a întâmplat nimic, am acoperit groapa și am “plantat” un copac. Să fie avertisment pentru cei care ne traversează comuna și pentru primar, să nu cadă în ea și s-o vadă mâine mai ușor”, spune consilierul județean din Sântana de Mureș, Marius Cerghizan (PNL).
În aceeași zi, pe cel mai mare grup de socializare din Târgu Mureș, un alt conducător auto a fotografiat groapa din asfalt, despre care pretinde că ar măsura 20 de centimetri adâncime și că, dimineața, în jurul orei 4, a avut pană la două roți după ce a trecut prin denivelarea respectivă.