Demersurile pentru construirea fabricii de formaldehidă la Reghin au fost reluate.
La aproape trei ani de la respingerea proiectului în urma protestelor cetăţenilor, o societate specializată în producerea de pal a solicitat primăriei localităţii aviz de oportunitate pentru elaborarea Planului Urbanistic Zonal pentru reglementarea zonei industriale.
Arhitectul şef al municipiului Reghin, Klaus Birthler, a declarat, pentru AGERPRES, că s-a solicitat şi s-a eliberat aviz de oportunitate pentru elaborarea ‘PUZ – reglementare Zona Industrială’ la solicitarea SC Kastamonu SA Reghin, însă acest aviz aviz a fost condiţionat de o serie de aspecte.
Potrivit arhitectului şef, avizul de oportunitate este primul pas cerut de Legea Urbanismului pentru elaborarea PUZ-ului, iar în acest aviz se stabilesc şi condiţiile.
“Certificatul de Urbanism se eliberează oricum. Eu am recomandat în plus să ţinem cont de noua reglementare privind distanţele faţă de aceste clădiri, acestea se referă la autorizaţii, nu la faza PUZ, de aceea, comisia de compatibilitate teritorială, care trebuie constituită în faza de autorizaţie, am recomandat să o constituim acum, la faza PUZ”, a susţinut arhitectul şef.
În acest sens, la nivelul Primăriei Reghin s-a format o comisie pentru compatibilitate teritorială, care a solicitat societăţii un studiu de impact asupra mediului, iar compania a pus la dispoziţie un studiu realizat în anul 2010, din care reiese că această industrie nu este, oficial, poluatoare, singurul risc existând doar în cazul unei eventuale explozii.
Pe fondul protestelor vehemente ale populaţiei municipiului Reghin, care solicita respingerea proiectului societăţii pe motiv că formaldehida este un element cancerigen, Agenţia de Protecţia Mediului Mureş a eliberat acordul de mediu pe baza acestor studii.
Conducerea APM Mureş a arătat în 2015 că, deşi fabrica se încadrează în obiective majore cu risc crescut de poluare, formaldehida produsă la Reghin ar urma să aibă o concentraţie de 37%, nu de 100% cum are cea produsă în fabrica din Sebeş, judeţul Alba, notează Agerpres.