Poliţiştii mureșeni au luat măsura reţinerii pentru 24 de ore a unui bărbat de 33 de ani, care a încălcat un ordin de protecție emis de Judecătoria Tîrgu Mureş.

Prin hotărârea instanței, bărbatul era obligat să păstreze o distanţă minimă de 300 de metri faţă de soţia sa şi de domiciliul ei, fiindu-i interzis orice contact cu aceasta.

Cu toate acestea, bărbatul a încălcat cu bună ştiinţă hotărârea instanţei, în data de 21 iulie, când a aşteptat-o în faţa imobilului unde soţia sa locuieşte, iar când aceasta a ieşit din locuinţă, au discutat în contradictoriu.

Împotriva bărbatului, în data de 23 iulie s-a luat măsura reținerii, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectare a hotărârii judecătorești, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Tîrgu Mureş.

Articolul precedentAccident mortal pe Hula Daneșului
Articolul următorAvocații, notarii și executorii mureșeni – omagiu în Anul Centenar