Salvamont: 86 de persoane, salvate de pe munte în ultimele 24 de ore; 33 dintre acestea, transportate la spital

Salvamont: 86 de persoane, salvate de pe munte în ultimele 24 de ore; 33 dintre acestea, transportate la spital
În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 84 apeluri
Un număr de 86 de persoane au fost salvate, în ultimele 24 de ore, de către salvamontişti, 33 dintre acestea fiind transportate la spital, anunţă, luni, Salvamont România.
În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 84 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a instituţiei.
Potrivit sursei citate, cele mai multe apeluri, în număr de 11, au fost primite de către Salvamont Caraş Severin - Muntele Mic, urmând Salvamont Municipiul Braşov, cu nouă apeluri, şi Salvamont Harghita, cu opt apeluri.
"În cazul acestor intervenţii au fost salvate 86 de persoane. Dintre acestea, 33 au fost predate serviciului de ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital. S-au primit şi 39 de apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre diferite trasee turistice din zona montană şi despre domeniile schiabile", menţionează reprezentanţii Salvamont în postare.
AGERPRES
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 22:01 - Criză la pompe: stații fără motorină după ieftiniri record, apoi scumpiri bruște de până la 50 de bani pe litru
- 20:03 - România rămâne în urmă la infrastructură: doar 131 km de autostradă inaugurați și zeci de mii de kilometri de drumuri degradate
- 20:00 - Donald Trump avertizează Iranul: „Timpul nu este de partea lor”. Pentagonul anunță extinderea blocadei
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Mures și pe Google News














