Salvați Copiii a donat o masă radiantă și un compresor de aer, Secţiei Neonatologie a Spitalului Municipal Sighişoara, necesare salvării prematurilor.

Aparatura donată are o valoare de 18.200 de euro, bani primiţi prin sponsorizări şi contribuţii ale unor oameni de suflet.
Ştefania Mircea, manager Program pentru reducere mortalităţii infantile din România a declarat că este pentru prima dată când reprezentanţii programului ajung la Sighişoara dar a promis că vor mai veni şi cu alte echipamente necesare desfăşurării actului medical.
”Monitorizând situația din țară și după o consultare cu medicii, Salvați Copiii a decis să pună în aplicare un plan de măsuri urgente și să accelereze dotarea secțiilor de terapie intensivă neonatală. Este o responsabilitate pe care o împărtășim cu partenerii și susținătorii noștri, care au înțeles că situația este cu adevărat urgentă. Mizăm pe răspunsul acestora, ori de câte ori medicii ne cheamă în ajutor”.
În prima parte a acestui an,  la Secţia Neonatologie a Spitalului Municipal Sighişoara, au venit pe lume 191 de copii, dintre care cinci prematuri. Pentru aceştia aparatura primită astăzi poate fi vitală, potrivit declaraţie dr Stela Popa, Șef Secție Neonatologie Spitalul Municipal Sighișoara.
”O masă radiantă modernă, dotată cu modul de resuscitare modern și facilități de evaluare a măsurilor de reanimare este esențială pentru ca recomandările actuale de reanimare să poată fi aplicate corect și cu succes. Asigurarea căldurii pe parcursul reanimării și posibilitatea de a doza și monitoriza presiunile de ventilație și concentrația de oxigen folosite sunt foarte importante pentru toate categoriile de nou-născuți, dar mai ales pentru cei cu risc crescut, prematurii”, a spus Dr. Stela Popa, Șef Secție Neonatologie Spitalul Municipal Sighișoara.
Dotarea de la Sighișoara este parte a programului complex de combatere a mortalității infantile. În ultimii opt ani, Salvați Copiii România a investit aproximativ cinci milioane de Euro în dotarea a 96 de maternități și secții de nou-născuți din toate județele țării, cu peste 630 de echipamente medicale, care au ajutat la supraviețuirea a peste 72.000 de copii.
sursa: Radio Son Sighișoara
Articolul precedentUMFST câștigă la Înalta Curte încă un proces în care era acuzată de discriminare pe criterii etnice
Articolul următorCentrul INFOTRAFIC: Circulație întreruptă la Chețani!