Reacție după vizita de ieri în județul Mureș a ministrului Transporturilor, pe șantierele loturilor de autostradă Iernut – Chețani și Chețani – Câmpia Turzii. Pe lângă evaluarea stadiului lucrărilor la Autostradă, Răzvan Cuc a avut, de voie-de nevoie și întâlniri cu primarii din Târnăveni, Luduș și Reghin.

Primarul din Târnăveni, Sorin Megheșan (PNL), l-a abordat pe Cuc chiar pe șantierul Autostrăzii, pentru a-i înmâna personal dosarul de reabilitare a drumului național DN14A, care leagă Târnăveniul de E60, lăsat în paragină și uitat în corespondența ce durează de șapte ani.

Și primarul din Luduș, Cristian Moldovan (PSD), l-a întâlnit pe Cuc tot pe șantier, primind de la acesta promisiunea pentru un acces al Ludușului la Autostradă.

După amiază, ministrul Transporturilor a fost prezent la sediul Primăriei din Reghin, fiind întâmpinat de primarul Maria Precup (PSD), unde a fost însoțit de prefectul Mircea Dușa și de fostul deputat Vasile Gliga, președintele PSD Mureș. Cuc a împărțit promisiuni și la Reghin, unde a spus că va actualiza studiul de fezabilitate legat de Centura Reghinului.

Vizita lui Cuc în județul Mureș nu a rămas fără ecouri. Senatorul Cristian Chirteș, președintele PNL Mureș, a taxat tratamentul diferențial cu care ministrul Transporturilor i-a tratat pe primarii mureșeni.

<<“Cânta cucu’ bată-l vina…”. Tristă privirea în oglindă a celor două imagini, surprinse ieri în județul Mureș, la vizita supusului Olguței într-ale Transporturilor. Primarul PNL din Târnăveni a vrut să-i explice că de 7 ani Ministerul plimbă hârtiile pentru drumul plin de gropi care leagă Târnăveniul de E60. Cuc nici măcar n-a coborât din mașină să îl asculte pe Sorin Megheșan. La câteva ore, era însoțit la Reghin de alaiul pesedist, pentru întâlnirea cu eșarfă tricoloră din biroul primăriței PSD. Evident, a lăsat în urmă promisiuni: va citi cu atenție proiectul pentru DN14A și va actualiza și documentația pentru centura Reghinului. Până atunci, s-avem răbdare și ciocu’ mic>>, spune senatorul Cristian Chirteș.

Articolul precedentDE ȚINUT MINTE: Ministrul Cuc promite că în 2019 mergem pe Autostradă până la Câmpia Turzii
Articolul următorTÂRGU MUREȘ: Împușcături în cartierul „Unirii”. Un bărbat reținut