Ministerul Sănătății urmează să înființeze Sistemul Național de Monitorizare a Intoxicațiilor și de Informare Toxicologică (SNMIIT), coordonat de Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) și cu centrele principale în București și în Tîrgu Mureș, care va dispune de o bază de date cu amestecurile chimice cu proprietăți periculoase comercializate în România și cu cazurile de intoxicație acută înregistrate în țară.

Sistemul Național de Monitorizare a Intoxicațiilor si de Informare Toxicologică este conceput ca un sistem informatic nou, având la bază o aplicație online, capabilă de a colecta, valida, înregistra într-o bază de date relațională informații despre amestecuri chimice periculoase pentru sănătate comercializate în România și despre afecțiunile acute determinate de acestea, urmare a utilizării necorespunzătoare sau expunerii accidentale, potrivit referatului de aprobare al proiectului.

 

Prin SNMIIT, centrele medicale de primiri urgență din Spitalul Clinic Județean de Urgentă Târgu Mureș, Spitalul Clinic Județean Mureș, Spitalul Clinic de Urgență București și Spitalul Clinic de Urgentă pentru Copii “Grigore Alexandrescu” București vor avea acces la informație toxicologică despre chimicale, adecvată pentru intervențiile medicale personalului din unități sanitare.

 

În urma înființării SNMIIT, România va dispune de o bază de date  – ReTox – care va conține informații despre amestecurile chimice cu proprietăți periculoase de natură fizicochimică și toxicologică comercializate în România și despre cazurile de intoxicație acută la copii și adulți, generate de amestecurile chimice.

 

Costurile totale legate de dotare, software și piese de schimb pentru administrarea bazei de date ReTox sunt estimate la 90.000 lei în 2019 și la 60.000 lei în 2020.

 

sursa: 360medical.ro

Articolul precedentAccident în lanț, cu șase mașini, în Sângeorgiu
Articolul următorLemn confiscat la Reghin, Ibănești și Toaca