Polițiști din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 11 Târnăveni au oprit în trafic, pe DJ 142, un autoturism, condus de un bărbat, de 47 de ani, din Iernut.
Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, acestuia rezultându-i o valoare de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind ulterior condus la unitatea medicală, în vederea recoltării de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Polițiști din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 14 Ghindari au oprit în trafic, pe raza comunei Bălăușeri, un autoturism, condus de un bărbat, de 37 de ani.
Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, acestuia rezultându-i o valoare de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat.
De asemenea, în urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că acesta nu posedă permis de conducere valabil pentru nicio categorie de vehicule.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Sursa: Realitatea de Mures