Educație anunță că vor continua protestele și propun boicotarea deschiderii școlilor.
Cadre didactice din toată țara au sosit și marți la București, în fața Ministerului Educației, pentru a 13-a zi de proteste.
Profesorii și învățătorii au venit cu explicații legate de modul în care vor fi afectați de anumite prevederi din pachetul de măsuri fiscal-bugetare.
-: Se pierd foarte multe norme, mai ales în învățământul rural. La Brașov au fost unități care au avut peste 500 de copii și și-au pierdut personalitatea juridică, sunt obligați cu aceste creșteri de norme, două ore, să facă naveta.
-: Cel mai grav este scăderea și va fi scăderea calității în Educație, pentru că profesorul din România, deși are salariul poate printre cele mai mici din Europa, norma nu e mai mică decât în restul Europei, se degradează Educația. La ora actuală, în județe se fac comasări și, mai mult decât atâta, s-a ajuns la simultan la gimnaziu.
-: E strigător la cer ca ministrul învățământului să ține cu oricine, mai puțin cu învățământul.