ALPINISTUL HORIA COLIBĂŞANU, ÎNTR-O NOUĂ EXPEDIŢIE ÎN HIMALAYA

ALPINISTUL HORIA COLIBĂŞANU, ÎNTR-O NOUĂ EXPEDIŢIE ÎN HIMALAYA
Expediţia va debuta pe 6 iunie
Alpinistul timişorean Horia Colibăşanu pornește, vineri, într-o nouă expediţie spre unul dintre cei mai periculoşi munţi ai planetei.
Înalt de 8.125 metri, Nanga Parbat este al nouălea ca înălţime din lume şi al doilea din Pakistan.
Expediția este marea provocare rămasă din obiectivul lui Hroia Colibăşanu de a urca toate cele 14 vârfuri de peste 8.000 de metri din lume. Până acum, alpinistul a cucerit 10 optmiari, inclusiv pe cei consideraţi mai dificili din Pakistan şi Nepal.
Supranumit „Regele munţilor” sau „Muntele Golaş”, Nanga Parbat este cel mai vestic vârf al lanţului Himalaya și are una dintre cele mai abrupte feţe montane din lume, Rupal Face, care se ridică la aproape 4.600 de metri deasupra văii de jos.
Prima ascensiune reuşită a fost realizată de alpinistul austriac Hermann Buhl, în 1953.
Expediţia va debuta pe 6 iunie şi continuă seria ascensiunilor de mare altitudine fără oxigen suplimentar şi fără ajutorul şerpaşilor
Citește și:
- 21:35 - Negocieri pentru un nou proiect energetic în Marea Neagră: Naftogaz discută cu OMV Petrom dezvoltarea unui zăcământ de gaze
- 20:25 - Tensiuni între SUA și Europa: Trump cere implicare militară în Strâmtoarea Ormuz și lansează un avertisment dur
- 19:41 - Bolojan bagă PNL în ședință, acasă la Iohannis, ca să vadă dacă liberalii mai rămân la guvernare sau nu
- 18:54 - Premierul Belgiei, Bart De Wever, consideră că Uniunea Europeană ar trebui să își normalizeze relațiile cu Rusia pentru a putea avea din nou acces la energie la prețuri mai mici.
Urmărește știrile Realitatea de Mures și pe Google News











