Atenție la locurile aglomerate din timpul verii. Hoții de buzunare sunt peste tot!

hoti-buzunare
Hoţii de buzunare preferă spaţiile restrânse, aglomerate, iar vara astfel de locaţii sunt mai des întâlnite decât în restul anului: concertele, festivalurile, litoralul, piscinele, ştrandurile, localurile fiind locurile frecventate de petrecăreţi şi infractori, deopotrivă.
Hoţii sunt mai activi ziua, în mijloacele de transport în comun, mai ales la anumite ore, când lumea merge spre sau de la serviciu sau în anumite zile – cum sunt cele de weekend sau de sărbători, când se pleacă sau se vine din centrele universitare, dar şi în pieţe şi magazine. Se profită de oamenii grăbiţi sau obosiţi care nu mai sunt atenţi la ce se întâmplă în jur.În general, hoţii din buzunare şi genţi acţionează în grupuri de trei – cinci persoane, fiecare cu un rol bine stabilit. În timp ce unul crează o diversiune, atrage atenţia asupra lui, altul sustrage portomoneul, spre exemplu, şi îl dă mai departe, în aşa fel încât dacă este surprins, obiectul furat să nu mai fie la îndemâna lui.
Hoţii se folosesc de haine, reviste, plase, ca să mascheze modul în care operează.
Cum să ne ferim de ei în mijloacele de transport în comun?
Citește și:
- 17:49 - Accident mortal în Argeș: un șofer beat și cu permisul suspendat a provocat o tragedie
- 17:28 - 183 de români din Qatar, repatriați cu un zbor charter pe ruta Riad–București
- 16:21 - Ucraina vrea să trimită specialiști anti-dronă în Orientul Mijlociu, în schimbul unor tehnologii militare
- 15:36 - Schimbări în transportul public din București: mai multe linii STB își modifică traseele după revenirea tramvaiului 5
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Mures și pe Google News











