Daniel Fenechiu la Legile Puterii: „În doar trei luni de guvernare nu poți face prea mare lucru”

Daniel Fenechiu la Legile Puterii: „În doar trei luni de guvernare nu poți face prea mare lucru”
Daniel Fenechiu spune că angajarea pilelor la stat este o chestie de moralitate a partidelor
Senatorul PNL Daniel Fenechiu a declarat, în emisiunea „Legile Puterii”, că în doar trei luni de guvernare actuala alianță nu putea face schimbări majore în politică și sistem.
„Noi venim după 30 de ani de improvizații, iar fără o tradiție politică nu putem face mari schimbări. Suntem într-un guvern cu trei partide, unul mai recent, iar acesta vede altfel transparența. Într-o țară în care clasa politica are experiența, nu se fac astfel de declarații. Este cât se poate de obișnuit, la noi, ca doi miniștiri să aibă vederi diferite. Este vorba de oameni care au ajuns acolo și văd că nu au bani și ca nu pot face chiar ce vor ei. Unii vin din zona privată și văd că nu se poate face acolo ca la firmă. Nu poți face restructurări, pentru că nu te lasă legea, poți modifica legea, asta e cheia. Majoritatea parlamentară nu este una chiar atât de omogenă și sunt inadvertențe care se văd”, spune senatorul.
Daniel Fenechiu spune că angajarea pilelor la stat este o chestie de moralitate a partidelor
„Nu se putea întâmpla absolut nimic în trei luni. Au fost eliminate pensiile parlamentarilor, ceea ce e bine pentru clasa politică. Angajarea pilelor este o chestie moralitate a partidelor. Dacă discutăm de pile e nevoie de modificarea legii ca să scapi de astfel de angajări. Undeva în aprilie ar putea avea Ministerul Muncii un proiect de lege. Chiar se caută soluții pe această problemă”, spune senatorul liberal.
El este ferm convins că PNL va fi partidul care va deconta cel mai mare minus de imagine de pe urma greșelilor acestei guvernări.
„Unde s-a greșit se va repara, dar toate aceste împrejumrări aduc un minus de imagine a PNL. PNL va deconta cel mai mult, pentru că UDMR au electoratul lor, iar USR va da vina pe noi. De aceea, premierul Cîțu va demara reformele necesare”, susține Daniel Fenechiu.
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Mures și pe Google News









_4f88515c25_a3b9209761.webp)

