Doi mureșeni, cu dosare penale! Unul prins drogat la volan, celălalt băut

Doi mureșeni, cu dosare penale! Unul prins drogat la volan, celălalt băut
Doi bărbați din județul Mureș s-au ales cu dosare penale, după ce, luni seara,
Doi bărbați din județul Mureș s-au ales cu dosare penale, după ce, luni seara, unul a fost prins de către polițiști beat la volan, iar pe celălalt sub influența drogurilor.
Astfel, potrivit IPJ Mureș, la data de 21 septembrie, în jurul orei 21.15, poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei municipiului Târgu Mureş au oprit în trafic, pe B-dul 1 Decembrie 1918 din municipiul Târgu Mureş, un autoturism, condus de un bărbat, de 32 de ani, din Târgu Mureș.Întrucât conducătorul auto a manifestat un comportament suspect, acesta a fost testat cu aparatul DrugTest, rezultatul indicând faptul că acesta ar fi fost sub influența unor substanțe psihoactive.În baza celor constatate, bărbatul a fost condus la unitatea medicală, în vederea recoltării de probe biologice pentru stabilirea cu exactitate a substanțelor consumate.Totodată, urmare a verificărilor efectuate de poliţişti, aceştia au identificat în interiorul autoturismului materie vegetală de culoare verde-olive.În cauză, poliţiştii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.În aceeași seară, în jurul orei 23.30, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 11 Târnăveni au oprit în trafic, pe raza comunei Mica, un autoturism condus de un bărbat, de 32 de ani, din aceeași comună.Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultându-i o valoare de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la unitatea medicală, în vederea recoltării de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.Sursa: Realitatea de Mures
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Mures și pe Google News














