Două fetițe de 8 și 11 ani s-au rătăcit, miercuri, într-o pădure din Botoșani, în timpul unei furtuni, în timp ce se aflau cu familia la cules de ciuperci
Două fetițe de 8 și 11 ani s-au rătăcit, miercuri, într-o pădure din Botoșani, în timpul unei furtuni, în timp ce se aflau cu familia la cules de ciuperci. Dispariția a fost raportată autorităților, iar în scurt timp s-au mobilizat echipe mixte de intervenție. Minorele au fost găsite în siguranță, cu ajutorul unui mesaj RO-Alert emis în zona respectivă.
Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani a anunțat că cele două copile sunt din comuna Cristinești. Potrivit comunicatului oficial, acestea se aflau în pădure împreună cu bunica și alți membri ai familiei, când s-au îndepărtat de grup, pe fondul condițiilor meteo nefavorabile.
„Acestea au mers împreună cu bunica și alți membri de familie, în pădurea din aceeași localitate, în condiții climatice extreme, la cules de ciuperci, iar într-un moment de neatenție și pe fondul condițiilor meteorologice extreme, minorele s-au îndepărtat și s-au deplasat în loc necunoscut”, a transmis IPJ Botoșani.
Imediat după sesizare, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, alături de jandarmi, polițiști de frontieră și voluntari ai serviciului pentru situații de urgență s-au mobilizat și au început căutările.
„Ca urmare a măsurilor dispuse de către polițiști, și a mesajului RO-Alert emis în zona vizată, la scurt timp, minorele au fost identificate și predate familiei”, a precizat sursa citată.
Sursa: Newsinn