Dr. Horațiu Suciu: "Am simţit că vizita la IUBCvT l-a mişcat foarte mult pe Președintele Iohannis"

IMGK5884
Şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Institutului de Urgenţă de Boli Cardiovasculare şi Transplant (IUBCvT) Târgu Mureş, Horaţiu Suciu, a declarat, sâmbătă seara, că l-a însoţit pe preşedintele României, Klaus Iohannis, într-o vizită în cadrul institutului şi că l-a sensibilizat în privinţa sprijinirii medicinei de performanţă.
"Suntem onoraţi de această vizită care sperăm să fie un reper şi să se continue cu ceea ce trebuie să se întâmple în sănătate, adică oamenii politici să acorde o mai mare importanţă domeniului sănătăţii. L-am însoţit pe parcursul vizitei în IUBCvT la Secţia de Terapie Intensivă şi Bloc Operativ Pediatric, unde sunt foarte mulţi copii mici operaţi şi am simţit că l-a mişcat foarte mult. Pe cine nu ar mişca o astfel de privelişte? Copii nou născuţi, alţii sugari, care sunt grav bolnavi cu un organ vital, inima, şi care trec printr-o suferinţă mare la o vârstă atât de mică, evident că mişcă pe oricine. Dar noi din lucrurile astea trebuie să vedem partea bună, că astfel de operaţii se pot face în România, ideea este că trebuie să se facă cât mai multe, dar nu în mod organizat şi nu întâmplător. Avem şi un pacient transplantat recent, are câteva zile de la transplant, se simte foarte bine, la fel l-a impresionat foarte mult starea clinică bună a pacientului şi l-a încurajat şi s-a văzut că l-a impresionat toată această vizită. Sunt convins că şi în celelalte destinaţii pe care le-a vizitat a avut aceeaşi compasiune faţă de pacienţi"
, a subliniat dr. Suciu.
Citește și:
- 18:25 - Urmărire ca-n filme în Gorj: copil de 14 ani la volan, încurajat de tată să fugă de poliție
- 17:44 - Victorie pentru Realitatea PLUS: Curtea de Apel București a decis să suspende decizia CNA prin care se ridică licența postului. Televiziunea Poporului NU se închide
- 17:23 - Scandal diplomatic: Germania îl face ipocrit pe JD Vance după acuzațiile privind alegerile din Ungaria
- 16:44 - Turcia îl omagiază pe Mircea Lucescu: moment de reculegere la toate meciurile
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Mures și pe Google News











