IGSU: CETĂȚENII SUNT SFĂTUIȚI SĂ NU APRINDĂ FOCUL ÎN ZONE CU VEGETAȚIE USCATĂ

IGSU: CETĂȚENII SUNT SFĂTUIȚI SĂ NU APRINDĂ FOCUL ÎN ZONE CU VEGETAȚIE USCATĂ
În această perioadă se vor înregistra temperaturi maxime de 41 de grade
Pompierii îi sfătuiesc pe cetățeni să nu aprindă focul în zone cu vegetație uscată sau împădurite, pentru a preveni incendiile, și să nu arunce resturile de țigară la întâmplare, deoarece și acestea pot genera incendii, în contextul unui nou cod roșu de caniculă care va dura până marți, ora 10:00.
'În această perioadă se vor înregistra temperaturi maxime de 38 și 41 de grade, disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele de temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități', informează un comunicat al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU).
Printre măsurile pentru a-și proteja sănătatea, cetățenii sunt sfătuiți să stea la umbră și să evite expunerea prelungită la soare, să consume suficientă apă și să evite consumul băuturilor alcoolice, să consume fructe și legume proaspete și să poarte pălării de soare și haine lejere de culori deschise.
Informații despre modul de comportare pe timp de caniculă pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire pentru situații de urgență - GHIDURI - Canicula și de pe site-ul oficial al ANM pentru a afla mai multe despre codurile emise, la adresa https://www.meteoromania.ro/avertizari/.
AGERPRES
Citește și:
- 19:16 - Donald Trump anunță că trimite nave de război ca să deschidă Strâmtoarea Ormuz
- 14:17 - Petrolier grecesc, atacat de o dronă în Marea Neagră. La bord se afla și un marinar român
- 14:07 - MAE anunță atacuri cibernetice asupra platformelor sale. Site-urile eViza și eConsulat, ținta unui atac DDoS
- 13:12 - Alexandra Păcuraru, vicepreședinte AUR regiunea Dobrogea, s-a alăturat apelului lui Călin Georgescu de a planta copaci – FOTO/VIDEO
Urmărește știrile Realitatea de Mures și pe Google News











