IGSU: PESTE 4.500 DE INTERVENȚII ÎN WEEKENDUL DE FLORII

IGSU: PESTE 4.500 DE INTERVENȚII ÎN WEEKENDUL DE FLORII
Pompierii au acționat și pentru stingerea a 278 de incendii
Pompierii au intervenit, în zilele de vineri, sămbătă și duminică, la 4.500 de situații de urgență înregistrate la nivel național.
'Echipajele SMURD au desfășurat 3.680 de misiuni, dintre care 3.658 au vizat acordarea primului ajutor, iar 22 au fost intervenții pentru descarcerarea victimelor accidentelor rutiere. În total, peste 3.650 de persoane au beneficiat de asistență medicală', informează Biroul de presă al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU).
Pompierii au acționat și pentru stingerea a 278 de incendii produse în diferite zone ale țării, reușind să împiedice extinderea acestora către vecinătăți și să prevină apariția altor situații de risc.
'În acest sfârșit de săptămână, pompierii au intervenit în peste 500 de misiuni dedicate protecției comunităților, care au inclus salvarea persoanelor și animalelor din medii ostile vieții, gestionarea incidentelor din domeniul CBRN, precum și alte situații de urgență ce puteau pune în pericol viața și bunurile cetățenilor', arată sursa citată.
În ultimele 72 de ore au fost transmise 30 de mesaje RO-ALERT, majoritatea vizând semnalarea prezenței animalelor periculoase în mai multe localități din județele Argeș, Bacău, Brașov, Buzău, Covasna, Mureș, Prahova și Vrancea.
Aproximativ 5.000 de pompieri, sprijiniți de 4.000 de mijloace tehnice, au fost pregătiți să intervină, la sfârșitul săptămânii trecute, pentru acordarea asistenței medicale de urgență, stingerea incendiilor și salvarea persoanelor aflate în pericol.
AGERPRES
Citește și:
- 20:38 - Escaladare militară: Statele Unite pregătesc desfășurarea de trupe în regiune, după tensiunile cu Iran
- 19:55 - Tensiuni în creștere: Statele Unite, criticate de Europa pentru lipsa de consultare în deciziile militare
- 18:37 - „Dragonul” s-a întors! Radu Drăgușin revine la națională și intră direct titular în meciul decisiv cu Turcia
- 17:52 - Final de fugă pentru trei condamnați: capturați pe Aeroportul din Bacău după ani petrecuți în Italia
Urmărește știrile Realitatea de Mures și pe Google News











