INCONȘTIENȚĂ! Val de șoferi mureșeni prinși băuți la volan

Amenda_in_Germania_consumul_de_alcool_si_droguri_la_volan_deutschstart.de_-660x400
La data de 29 martie, în jurul orei 23.20, polițiști din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală nr. 5 Sighişoara, au oprit în trafic, pe DC 135 C, pe raza localităţii Corunca, un autoturism condus de un bărbat, de 32 de ani, din localitatea Corunca.
Întrucât bărbatul emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultându-i o valoare de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior acesta fiind condus la unitatea medicală în vederea prelevării de mostre biologice pentru stabilirea alcoolemiei.În cauză cercetările sunt continuate, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.
La data de 30 martie, în jurul orei 17.25, polițiști din cadrul Serviciului Rutier Mureş, au oprit în trafic, pe DN 15, pe raza localităţii Gorneşti, un autoturism condus de un bărbat, de 54 de ani, din localitatea Tîrgu Mureş, căruia în urma testării cu aparatul etilotest, i-a rezultat valoare de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză cercetările sunt continuate, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.
La data de 31 martie, în jurul orei 02.15, polițiști din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală nr. 12 Luduş, au oprit în trafic, pe DN 15 E60, pe raza oraşului Iernut, un autoturism condus de un bărbat, de 36 de ani, căruia în urma testării cu aparatul etilotest, i-a rezultat valoare de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost condus la unitatea medicală în vederea prelevării de mostre biologice pentru stabilirea alcoolemiei.În cauză cercetările sunt continuate, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.
La data de 31 martie, în jurul orei 01.50, polițiști din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală nr. 1 Gorneşti, au oprit în trafic, pe raza localităţii Sângeorgiu de Mureş, un autoturism condus de un tânăr, de 18 de ani, căruia în urma testării cu aparatul etilotest, i-a rezultat valoare de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Tânărul a fost condus la unitatea medicală în vederea prelevării de mostre biologice pentru stabilirea alcoolemiei.În cauză cercetările sunt continuate, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.
La data de 31 martie, în jurul orei 12.10, polițiști din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală nr. 3 Râciu, au oprit în trafic, pe DJ 152 B, pe raza localităţii Pogăceaua, un autoturism condus de un bărbat, de 38 de ani, din localitatea Pogăceaua, căruia în urma testării cu aparatul etilotest, i-a rezultat valoare de 1,03 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost condus la unitatea medicală în vederea prelevării de mostre biologice pentru stabilirea alcoolemiei.În cauză cercetările sunt continuate, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Mures și pe Google News














