Investitor din Harghita pentru salvarea restaurantului ”Cornești” din Târgu Mureș

Investitor din Harghita pentru salvarea restaurantului ”Cornești” din Târgu Mureș
Clădirea are funcțiunea de alimentatie publică în sistem restaurant a la carte, cu locuri la mese, 94
Comisia de Analiză Tehnică din cadrul Agenției pentru Protecția Mediului Mureș a decis, recent, într-o ședință de lucru, că proiectul “Consolidare, reamenajare, recompartimentare și extindere restaurant (S+P+1E/1M+2M), amenajare terase alimentație publică, împrejmuire și branșamente utilități – apă, canal“, propus a fi amplasat în localitatea Târgu Mureş, strada Verii nr. 55, nu se supune evaluării impactului asupra mediului, anunță Zi-de-zi.ro
Terenul pe care va fi realizată investiția este evidențiat în C.F. 129131/Târgu Mureș, număr cadastral 129131, fiind un teren intravilan, cu curți și construcții, în suprafață de 2.291 de metri pătrați, construit cu o clădire subsol plus parter – plus mansardă, compusă din: subsol (2 depozite), parter (sală de consum, coridor, 2 WC-uri, coridor, birou, vestiar, 6 magazii, bucătărie, spălătorie vase, cameră frigo, 3 terase) și etaj (2 mansarde cu 2 magazii, 2 camere, 2 WC-uri, 2 holuri).
Potrivit proiectului Deciziei etapei de încadrare, document făcut public în data de 3 mai 2023, pe pagina web a Agenției pentru Protecția Mediului Mureș, investiția aparține societății Porturist SRL Lacu Roșu, județul Harghita, și prevede restaurarea clădirii unui restaurant existent, cunoscut pe vremuri sub denumirea de ”Cornești”, construit la începutul secolului XX sub influența stilului Secession, în prezent aflat în paragină, în zona Platoului Cornești din Târgu Mureș.
”Se vor realiza intervenții majore de consolidare. S-a optat pentru restaurarea clădirii existente, cu amenajare de spații tehnice, depozitări și grupuri sanitare la subsol – în afara amprentei clădirii istorice, respectiv o extindere și o supra-etajare în zona de către parc, cu o expresie contemporană. Proiectul de extindere nu va modifica capacitatea restaurantului (număr de locuri). Acesta constă în modificarea geometriei planimetrice din zona bucătăriei, care va fi mai compactă. Extinderea va include crearea accesului la subsol către grupurile sanitare și etajarea corpului dinspre zona de agrement, prin amenajarea unui spațiu de joacă dedicat copiilor.
Clădirea are funcțiunea de alimentatie publică în sistem restaurant a la carte, cu locuri la mese, 94 de locuri. La parter, clădirea va avea două săli de servire, o bucătărie, grupuri sanitare și circulațiile verticale. La subsol vor fi amplasate grupurile sanitare pentru sala 2 de servire, în ideea funcționării independente a fiecărei săli. La etaj se propune construirea unui spațiu de joacă pentru copii clienților, iar în clădirea istorică se va amenaja un birou administrativ, un apartament de protocol, grupuri sanitare și vestiare pentru angajați”, se menționează în document.
Detalii, AICI
Citește și:
- 23:01 - Călin Georgescu l‑a dat de gol pe fugarul Ghiță: „M‑am întâlnit cu el și cu alții pentru că știam că va transmite serviciilor”
- 22:48 - Televiziunea fugarului Ghiță lansează un atac la adresa lui Călin Georgescu, înainte ca acesta să vină la „Culisele Statului Paralel”, cu Anca Alexandrescu
- 22:42 - Emisiune de colecție Culisele Statului Paralel. Călin Georgescu: „Pe mine mă puteți elimina, chiar și fizic, dar se vor naște milioane de lideri”
- 20:17 - Cristian Rizea, acuzații la adresa unui controversat om de afaceri din Constanța, după un incident petrecut la Monte Carlo
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Mures și pe Google News











