MUREȘ: Lemn confiscat

6D13F5AD-FE15-46D9-A300-686411C012B0
La data de 7 august a.c., poliţiştii Serviciului de Ordine Publică – Biroul de Combatere a Delictelor Silvice au efectuat o acțiune, pentru prevenirea transportului și comercializării de materiale lemnoase fără proveniență legală.Cu acest prilej poliţiştii au oprit în trafic, pe DF Bistra Mureşului, în afara localităţii Deda, un ansamblu de vehicule condus de un bărbat de 38 de ani, din comuna Sărmaş, jud. Harghita, care transporta cantitatea de 26 metri cubi lemn de foc din speciile fag şi molid.În urma verificărilor efectuate de către poliţişti, aceştia au constat faptul că bărbatul a prezentat avize care nu aveau înscrise data şi ora plecării transportului, nici data emiterii lor, iar volumul nu corespundea cu cel înscris în avize.Bărbatul a fost sancţionat cu amendă contravenţională, în conformitate cu prevederile Legii nr. 171/2010, materialul lemnos, în valoare totală de 5.200 de lei, fiind confiscat şi predat în custodia unui reprezentant al Ocolului Silvic Răstoliţa.# pe acelaşi drum forestier, poliţiştii au oprit un ansamblu de vehicule condus de un bărbat de 46 de ani, din comuna Gurghiu, care transporta cantitatea de 31 metri cubi lemn rotund din specia molid.Fiind verificate avizele de însoțire prezentate pentru control, s-a constatat că acestea nu aveau înscrise data şi ora plecării transportului, nici codul offline, iar volumul nu corespundea cu cel înscris în avize.Bărbatul a fost sancţionat cu amendă contravenţională, în conformitate cu prevederile Legii nr. 171/2010, materialul lemnos, în valoare totală de 9.300 de lei, fiind confiscat şi predat în custodia unui reprezentant al Ocolului Silvic Răstoliţa.# pe DF Pârâul Negru, în afara localităţii Ibăneşti, poliţiştii au oprit un vehicul condus de un bărbat de 55 de ani, din comuna Remetea, jud. Harghita, care transporta cantitatea de 8,50 metri steri lemn de foc din specia fag, fără aviz de însoţire a materialului lemnos.Prin urmare, bărbatul a fost sancţionat cu amendă contravenţională, în conformitate cu prevederile Legii nr. 171/2010, iar materialul lemnos, în valoare totală de 1.900 de lei, a fost confiscat şi predat în custodia unui reprezentant al Ocolului Silvic Fîncel.# pe raza localităţii Orşova de Pădure, poliţiştii au oprit o autoutilitară condusă de un tânăr, de 25 de ani, din comuna Gurghiu, care transporta cantitatea de 5 metri steri lemn de foc, din specia fag.În urma verificării avizului de însoțire a materialului lemnos prezentat pentru control, s-a constatat că nu rezultă provenienţa legală a acestuia.Prin urmare, tânărul a fost sancţionat cu amendă contravenţională, în conformitate cu prevederile Legii nr. 171/2010, iar materialul lemnos, în valoare totală de 1.000 de lei, a fost confiscat şi predat în custodia unui reprezentant al Ocolului Silvic Gurghiu.
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Mures și pe Google News









_4f88515c25_a3b9209761.webp)

