O autospecială donată de orașul Dinkelsbulh (Germania) ajunge la Sighișoara

IMG-20190418-WA0006-752x370
O autospecială Magirus DLK 23, a fost donată Municipiului Sighișoara de orașul înfrățit Dinkelsbulh, Germania.
Autospeciala Magirus DLK 23 / 12n.B, deși este destinată în principal situațiilor de urgență la înălțime, poate fi întrebuințată și în activități edilitar-gospodărești cum ar fi tăierea sau toaletarea copacilor cu înălțime mare, reparații la acoperișuri, îndepărtarea țurțurilor de gheață.Relația cu orașul înfrățit Dinkelsbuhl datează din anul 2001. La iniţiativa Primăriei oraşului Dinkelsbühl şi a Comitetului de conducere al Asociaţiei Saşilor Transilvăneni din Germania, a fost exprimată, în anul 2001, dorinţa stabilirii unei relaţii de parteneriat între municipiul Sighişoara şi oraşul Dinkelsbuhl.În luna octombrie 2005 ambele Consilii Locale, al oraşului Dinkelsbuhl, respectiv al municipiului Sighişoara, au aprobat înfrăţirea dintre cele două localităţi şi semnarea protocolului de înfrăţire, iar în luna septembrie 2006 a avut loc Ceremonia de înfrăţire.
Citește și:
- 13:24 - Ediție explozivă „100%” în această seară de la ora 18:00. Laurențiu Botin și invitații săi fac dezvăluiri care zguduie culisele puterii
- 13:03 - Verificări la centre de plasament și clinici medicale din Ilfov privind serviciile raportate la Casa de Asigurări de Sănătate
- 12:26 - Anca Alexandrescu, dezvăluiri chiar înainte de votul PSD: „Votul va fi în unanimitate!”
- 11:18 - ANM anunță o răcire accentuată a vremii: ploi abundente, vânt puternic și ninsori în următoarele zile
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Mures și pe Google News














